34 de ani sau prima întâlnire cu miracolul vieții


  Peste fix patru zile împlinesc 34 de ani. Nu e un miracol, nu e bucurie pe care aș putea să o împărtășesc. E mai degrabă o împlinire divină. Nu-i de mirare că mai trăiesc purtând în mine  maladia visătorilor.  O puteți numi și  suferință, un crez.  Toate astea ard cu putere în mine: pasiunea…

Alexandru, abandonat de mic în gară visează să devină cercetător


Un copil căruia i s-a refuzat iubirea la naștere are șanse mari să devină cel mai respectat cercetător în biologia animalelor. Nici nu își cunoaște părinții. Abia s-a născut, iar părinții l-au abandonat în gara de Nord. O să-l numim Alexandru pentru a-i proteja identitatea. Copilăria lui Alexandru  a început să devină o enigmă până…

Tu poți schimba viața unui copil prin mentorat!


Un copil fără mentor, fără îndrumare, pe lângă faptul că nu își va atinge niciodată potențialul maxim, va fi un copil fără direcție! Eu am reușit! Copiii pe care i-am mentorat sunt lideri importanți în grupurile lor, inițiatori de programe caritabile. Înzestrați cu capacități deosebite, micuții, tinerii de astăzi  au ajuns la cele mai importante…

Mentorul minților strălucite


  Profesorul Florian Colceag considerat unul dintre părinţii spirituali ai multor copii supradotaţi din ţară. Doctor în economie, autor al unor teorii pe complexitate, specialist în modelare matematică, membru al Clubului de la Roma alături de cei mai mulţi laureaţi Nobel şi preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education, matematicianul Florin Colceag….