Tu poți schimba viața unui copil prin mentorat!


Un copil fără mentor, fără îndrumare, pe lângă faptul că nu își va atinge niciodată potențialul maxim, va fi un copil fără direcție! Eu am reușit! Copiii pe care i-am mentorat sunt lideri importanți în grupurile lor, inițiatori de programe caritabile. Înzestrați cu capacități deosebite, micuții, tinerii de astăzi  au ajuns la cele mai importante…

Ce vor copiii de la mentori? 10 pași pentru a deveni mentor


Înseamnă Big Brother sau Big Sister. Ce fac acești mentori și care sunt așteptările unui copil care urmează să intre într-un program de mentorat? Persoana care lucrează cu ei în primul rând trebuie să fie o influență pozitivă în viața lor, să construiască o relație pozitivă, indiferent că sunt voluntari, asistenți sociali, profesori, membru de…

Domnule Alexandrescu, un orfan poate fi OK, fiindcă nu e orfan!


Meritul pe care-l am, stimate senator,  nu se datorează sistemului. Știți de ce? Fiindcă niciodată n-am fost orfan. Chiar dacă mi-am acceptat condiția, niciodată n-am ezitat să lupt, să nu mă abandonez. Chiar dacă am mâncat bătaie, am fost înfometat, asta nu înseamnă că sistemul m-a făcut să pierd lupta cu mine, să mă ridic….