Lecția de viață a Teodorei este una de viață, o experiență mult prea grea pentru un înger firav care-și caută cu disperare părinții este o sursă bogată de inspirație pentru un film de succes. Chiar povestea ei ar putea deveni o realitate și un exemplu de urmat.

„Eu cred că există lumea noastră oameni care vor să iubească și oameni care pot dărui iubire, iar alții care n-au fost iubiți iar acum au devenit adulți care nu pot iubi și refuză iubirea! Noi, copiii abandonați suntem gata să primim iubirea oricărei persoane care simte că ne poate accepta! Noi suntem povestea voastră de iubire și chiar avem puterea de a iubi chiar mai mult! Noi putem schimba viața adulților prin experiențele noastre de viață!”

Copiii abandonați ai României trăiesc o dramă dincolo de imaginile pe care ni le putem închipui: dragoste și apropiere umană, lucruri ar fi fost importante să le primească la naștere și le-au fost refuzate chiar de proprii lor părinți.

Oare ce-i de făcut pentru ca ei să nu-și piardă speranța în viitor și să-și găsească țelul în viață? Povestea copilului din poveste este una greu de imaginat în condițiile în care statul încurajează adopțiile și pompează bani grei pentru ca Teodora și mulți copii inteligenți ca ei să reușească în viață!

La câteva minute după naștere, părinții ei au fost de negăsit. Mama a abandonat-o în spital, iar tatăl fetiței n-a recunoscut-o. Abia după înregistrarea ei, fetița a primit un nume și-un destin greu de încercat. Ea speră că povara singurătății o va face mai puternică, mai încrezătoare.

Deși are un vis măreț pentru care luptă. Să învețe cât mai bine, să ajungă olimpică. Teodora, așa o vom numi pentru a-i proteja identitatea vrea să ajute oamenii, să treacă mai ușor peste greutăți.

 

La orfelinat e o rușine să plângi după dragoste. Educatorii se uită strâmb cu priviri amenințătoare și ne interzice să ne apropiem sufletește de voluntarii care vin în vizită la noi! Și noi merităm iubire sinceră, oare ei n-au primit-o când au fost copii? O spune chiar fetița care caută cu disperare o fărâmă de dragoste sinceră, refuzată chiar de cei care sunt plătiți.

 

N-a simțit îmbrățișarea părinților încă din primele zile din viață. Deși fetița abandonată  și-ar fi dorit să-i audă măcar vocea, să-i vadă ochii și să-i spună cât de mult își dorește să fie lângă ea. „Dar cum să fac lucrul ăsta  când  ea nu mă dorește. Poate m-a abandonat!  Nu cred că mai există vreo șansă să o cunoc vreodată”.

Nu-și aduce aminte nici măcar arată părinții, nu-și cunoaște rudele. În orfelinat au trecut deja 10 ani de când locuiește, iar Teodora speră ca părinții  să dea de urma ei.  Când voi crește mare îi va căuta spune micuța, sperând ca măcar după ce statul va lua mâna de pe ea își va putea întâlni părinții care au lăsat-o în orfelinat.

Visul ei e unul măreț, chiar dacă orfelinatul nu o  susține, însă crede că un sprijin din partea voluntarilor care lucrează cu ei zi de zi în cadrul unor programe o vor ajuta să devină ceea ce-și dorește.

Dar asta nu e tot, căci micuța n-avea nici trei ani când și-a început viața de orfelinat. O viață tot de grea o au copiii care nu se regăsesc pe listele adopțiilor. Dar de ce nu a ajuns la un asistent maternal? De ce până acum părinții ei nu au dat de urma ei? Oare chiar atât de mult trebuie să treacă prin duritatea singurătății fetița?

“Viața în centrul de plasament nu te face nici mai bun, nici mai deștept. Noi trăim cu frica de viitor, cu iubirea unor străini care vin și pleacă. Puțini oameni rezistă cu noi. Din cauza asta suntem tratați la fel, băgați în aceași oală! Aici trebuie să te descurci singur, chiar dacă nu ai pe nimeni. Treaba mea e să-mi urmez visul! Să devin cea mai bună, să ajung printre cei mai străluciți olimpici din țară!“ povestește micuța cu un aer de copil matur.

 

Timpul în orfelinat se scurge repede, școală, teme, seară de film, întâlniri pe la activități organizate de centru și cam atât. “Nimeni nu știe ce simt eu acum, cât de greu e să fii singură, să nu ai pe nimeni care să te țină în brațe, să-ți spună cât de bun ești! Seara când plâng nimeni nu-mi oferă îmbrățișarea, alinarea pe care am primit-o în cele șapte zile din tabără!”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s