33 de ani: timpul, bucuriile și visul copiilor


 

Nu regret nimic. Nu stau pe gânduri, căci am o viață plină de bucurii pe care le văd zi de zi în ochii copiilor. Uneori timpul e atât de dur cu mine încât de aproape un an de zile mi-am schimbat ritmul de viață. Proiectele, grădinița, oamenii, mentoratul, scrisul ( o mare dragoste a naturii mele de care nu mă despart), romanul la care tot lucrez. Scriu, șterg, rememorez clipe și dau mai departe.

Cea mai mare provocare a vieții e aceea în care timpul îți dă șansa să faci ceva pentru generațiile următoare de oameni, să crezi în ele, indiferent dacă ai de trăit un an, o zi. Regretul personal vine abia după ce îmi dau seama că în societatea asta există atâta ignoranță, promisiuni. Sunt o parte din lecțiile de viață pe care le primesc.

De aceea cred că în viața noastră există două tipuri de “vizitatori” cei care îți dau mai departe pagina și cei care te sună și-apoi te uită. Dar există un preț pe care-l plătesc la fiecare experiență: descoperirea vieții și cunoașterea oamenilor din jurul tău.

Dacă vreți să susțineți programul Mentor în România, o puteți face. Dați mai departe oamenilor interesați. Dar acelora care pot vedea dincolo de capitalul uriaș în care pot investi. E un program de cursă lungă cu viziune pentru următorii 20 de ani. Niciun proiect de așa amploare nu se va stinge. Niciodată.

Ce-ar putea face cele două centre regionale de la Iași și București? Oare ce să facă? Pregătește mentori, iar copiii beneficiază de mentorat. În câțiva ani am putea dezvolta centre precum la Cluj, Oltenia. În următorii 10 ani?

Peste 10.000 de copii din școli și grădinițe, centre de plasament ar beneficia de mentorat individual. Finalitatea? O rețea uriașă de mentori specializați la care puteți apela pe platforma mentor-romania.ro! E simplu, nu-I așa?

Donează! Stă în puterea ta să ajuți!

Detalii cont ASOCIAȚIA GIFTED CENTER KRISTOPHER, IBAN: RO91RNCB0753154996880001

SWIFT:RNCBROBU, deschis la Sucursala BCR, Vitan, Bucureşti, sector 3, Şoseaua Mihai Bravu, nr. 325, la parter)

Ne poți ajuta să dăm mai departe oamenilor care se pot implica cu abilitățile lor în comunicare, fundraising, munca de mentorat cu copiii!

M-am gândit la un moment dat să scriu cu creionul. N-am avut răbdare, deși am descoperit că pot picta, pot desena. Sunt multe lucruri pe care le ignorăm. E o mare parte din potențialele noastre ascunse pe care le ascundem din cauza prejudecăților, a timpului, spun alții. Mai sunt două luni.

Câteva săptămâni care trec atât de repede zici că stau pe leagănul copilăriei, aruncându-mă până-n nori cu capul și privesc în gol. Vina pe care o port în mine e limbajul pe care greu îl traduc către inimile oamenilor. Asta încerc de câteva luni să o fac. Am zis să ies și eu în lume, nu?

Să mă distrez să capăt forță, să văd ce-i prin afară, dar gândul ăsta mă oprește. E ceva în interior care provoacă mă  să fiu autentic. În sfârșit am reușit să fac ceva anul acesta. O tabără dedicată copiilor abandonați,un program de excelență, de descoperire a talentelor și îndrumarea lor. Am avut în spate o echipă de suflet, pasionată de teatru, biologie aplicată în natură, muzică și voie bună.

Mă întrebați dacă cei 12 micuți au învățat ceva din experiența asta? S-au descoperit pe sine, dar au învățat ceva mai mult decât atât. Să nu se abandoneze. Le-am povestit despre copilăria mea, despre provocările vieții, despre lupta cu sine.

Mulți mă întreabă de ce antrenez genii și nu mă ocup de celelalte categorii de copii. Cum ar fi copiii cu nevoi speciale în educație, copiii cu dizabilități. Nu fac doar asta. Îmi place să spun despre mine că sunt un explorator al minților geniale.

Sunt recuperator de talente, fiindcă mulți copii le ascund din cauza mediului din care provin, din cauza stresului școlar și social. Aici e mult de discutat, probabil într-un viitor articol aș putea să dezbat tema cea mai importantă a pierderii potențialului uman.

În fine, după taberele de vară pe care le-am organizat atât pentru copiii din familie cât și pentru cei din protecția copilului, am decis să dezvolt o continuitate a programului. Descoperind nevoia esențială a copilului, am pornit de la ideea de a avea fiecare un mentor.

“Poate că doar Lajos poate înțelege și știe că nu există un impediment în a crește într-un centru și a deveni orice îți dorești tocmai pentru că și copilăria lui tot într-un centru a fost. Este unul dintre oamenii care luptă pentru copiii uitați nu doar de părinti ci și de societate. Dar ei au nevoie de sprijin pentru a putea deveni ceea ce își doresc.” Ivan Ana Maria

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s