Alexandru, abandonat de mic în gară visează să devină cercetător


Un copil căruia i s-a refuzat iubirea la naștere are șanse mari să devină cel mai respectat cercetător în biologia animalelor. Nici nu își cunoaște părinții. Abia s-a născut, iar părinții l-au abandonat în gara de Nord. O să-l numim Alexandru pentru a-i proteja identitatea.

Copilăria lui Alexandru  a început să devină o enigmă până ce descoperise că viața lui ar putea fi salvată de un talent aproape neobișnuit. Deoarece casa de copii nu îi salvează, nu are cine să-i îndrume, cine să le încurajeze talentele.

Mulți  copiii abandonați care ajung la maturitate   se pierd. Dezorientați, lipsiți de speranță și susținere, tinerii merg pe calea drogurilor sau a pușcăriei.  Ori, micuțul brunet cu ochii căprui și-a ales găsit   misiunea, chiar dacă va rămâne singur în lume pentru câțiva ani. Până la 18 ani, îmi spune hotărât.

Fiindcă motorul care-l ține în viață este cartea.  Pasiunea pentru studiul animalelor.  Nu l-a căutat nimeni până la 10 ani și nici nu are șanse, spune copilul.

Fiindcă părinții nu sunt de găsit, iar lista de adopții este lungă, mereu în așteptare. În România poți număra pagini întregi cât o viață încât dacă  le răsfoiești, speranța multor copii cum e cea a lui Alexandru  rămâne doar o iluzie. O  luptă în care se găsește singur  cu propriul  destin.  Pentru un copil abandonat e mult prea greu să găsești o familie ideală. Cum de nu s-a putut pentru Alexandru? Asta se întreabă și el.

“Pot să cresc și singur. Nu știu dacă mai am vreo șansă să-mi găsesc familia. E mult prea târziu .“ Îmi spune Alexandru lăcrimând senin, împăcat cu ideea că nimeni nu-l va căuta.  Așa cum se întâmplă cu mii de copii abandonați, bătuți de soartă.

Câțiva copilași din incinta orfelinatului se aruncă ciorchine în brațele voluntarilor, iar micuțul Alexandru privește suspect spre noi, străinii. Se uită atent, la toate detaliile, ne studiază apoi părăsește încăperea. Avea o carte de biologie în mână.

N-avea curaj să se apropie de noi. Fiindcă eram mulți. Din coada lungă a micuților se-aud strigăte spre micuț: bă ciudatule, hai la dulciuri. Dar el, se îndreaptă misterios spre mine și mă întreabă de ce am venit în vizită la el.

Fiindcă vreau să vă cunosc. Am crescut ca voi și-mi doresc să arăt lumii că voi puteți reuși în viață!

La plecare abia am reușit să ne despărțim.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s