Elena, o micuță de cinci anișori mă întreabă astăzi, la cursul de muzică în natură: cu părinții noștri când faci activități! Mi-a stat inima-n piept să aud de la un micuț o întrebare atât de interesantă.

Așa că, am săpat s-aud unde vrea să ajungă. De ce vrei să lucrez cu părinții tăi?

Păi, vreau să-i înveți și tu să fie copii, să se joace. Eram atât de preocupat de ce se întâmplă în jurul micuților, încât, întrebarea mi-a sărit imediat din minte.

Ajung acasă, și-mi aduc aminte de toate cele, când încep conectarea cu sine. Și-ncep cu fiecare micuț, cu mesajul lui, uneori mă uit în oglindă să văd unde pot să ajung în interiorul meu și să veghez mai mult. Dar, surpriză!

Ajung la planificarea activităților cu părinții… iar acolo ajung la o piatră mare.

Un fel de bolovan uriaș de care mă lovesc zi de zi. Greutățile lor, fuga după prunc, după ora 17, obosiți, leșinați de târâșul acela în care muncești pe coate și parcă tot nu e suficient.

E trenul acela de la metro care circulă, stă câteva secunde și fără să atenționeze emoțional câte ceva, pleacă, fiindcă așa e programat. Cam așa am ajuns, să fierbem de oboseală, uneori lăsați cu nervii, la fel și noi, cei din educație.

Și, tot așa, parcă totul devine ceva fără să trăiești. Când știu că cele mai frumoase clipe sunt la grădiniță, unde discuți mereu despre prieteniile micuților, ce-a mai făcut piticul, cum s-a jucat, ce-a mai învățat, cum a petrecut.

Știți, când acel tren fără să aibă câteva revizii de cel puțin două ori pe săptămână, sau cum o fi regulile de securitate în transportul public, circuitul nostru intern, acela emoțional s-a abrutizat din ce în ce mai acut.

Mă uit în ochii micuților și văd atâtea lecții de viață, unii te șochează cu maturitatea lor. Parcă vin pe lume deja cu informațiile primite de la Univers. Și mă întreb, ce să-i mai învăț pe micuți? Te lupți cu tine să-ți pregătești planul pentru a doua zi, nu să învețe ci să se adapteze emoțional la toate mizeriile astea din societate, la toate luptele astea dintre adulți.

De exemplu, un micuț îmi spune: acela e #răzvrătit. Dar ce înseamnă? Iar eu îi răspund: măh, ești inteligent! Asta înseamnă!

Dar uităm ceva, că ne-am născut din iubire și orice lucru pe care-l facem e să pătrundem în natura noastră, în micul nostru univers atât de simplu, simplificat de noi adulții. De la o vreme încoace mă dau cu fundul de pământ și strig cât de tare pot: #nu #mai #vreau #la #grădiniță. Știți de ce?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s