Bilanț #ziuadonată: mulți vor să vadă copii fericiți, puțini se implică


A trecut în sfârșit ziua de naștere. Mulțumesc prietenilor, susținătorilor, persoanelor care s-au implicat cu atâta suflet în organizarea petrecerii. Toată ziua am țopăit de bucurie: e ziua mea, e ziua mea. Asta nu m-a învățat nimeni,  la vreo câțiva anișori, o tanti din orfelinat vine spre mine și pac îmi azvârle o botă peste spinare.

O experiență care îmi aduce aminte de momentele alea în care stăteam cu mâinile strânse la piept de tristețe, cu sentimentele alea în care te simți devalorizat.

Și parcă simți cum te-ai născut degeaba. O depresie ascunsă atât de bine sub mustățile unui pici zbanghiu, plin de energie.

Ce-am făcut să mă salvez? Am făcut niște studii în psihologie, astăzi studiez a doua facultate, câteva formări în psihoterapie și psihodramă, o certificare internațională în gifted education și cam atât.

Cu asta mi-am îndeplinit visul măreț… să mă joc toată viața. Și să ofer speranță celor de seama mea, crescuți în orfelinate și care cer cu disperare ajutor statului român să nu ajungă infractori sau oameni ai străzii.

Află cum poți susține lunar micuții

Iar cu asta nu m-am mulțumit deloc. Deși aș fi putut face multe la viața mea, de exemplu să pun bazele unei afaceri, sau să părăsesc țara. Aș fi avut șansa asta, dar am renunțat pentru români. Pentru România. Recunosc că sunt momente în care-mi vine să  iau primul avion, dar teama de zbor la înălțime mi-a dat aripi să construiesc ceva pentru societate. Să dau ceva înapoi ce statul român ar fi trebuit să-mi dea.

Îmi vine să plâng, uneori o mai fac. Asta când văd că rămân fără puteri, fără energie, fără nicio soluție. Se întâmplă rar. De data asta când știu că m-am aruncat la un proiect atât de măreț, când văd că toată lumea se aruncă cu atâta entuziasm pe urmă abandonează vaporul, mă văd singur plutind pe oceanul unei idei, în care micuții așteaptă o salvare, iar eu trag de ei să nu se ducă la fund… Niciun copil.

Sunt unii prieteni care au dorit să rămână anonimi, dar pe restul mă bazez, rugându-i să nu-i șterg: Sara, Ana Cristina Babita, Geo Spânulescu, Ioana ( colega din asociație), Loredana, Adela, Magdalena, Daniela, Cecilia. Sunteți mulți, dar hai să ajung la copii: Mihai, Tudor,  Matei, Adiță, Elena, Emma, Alec, Alexandru, Kuki, Ianis, Larisa, Daniel.

 În România există peste 60.000 de copii instituționalizați. În fiecare zi sunt abandonați în medie 5 copii. Acești copii au nevoie de dragoste, de încredere în sine. De educație pentru un bun start în viață! Am înființat Școala de excelență unde copiii instituționalizați vor socializa, vor învăța lucruri noi și își vor putea descoperi vocațiile! Donează orice sumă și contribuie la startul lor în viață!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s