Statul român și copiii abandonați (1)


Am decis să vă scriu câte puțin din experiența mea trăită timp de 20 de ani în instituțiile pentru protecția copilului. Întorcându-mă în trecutul meu, în prezent văd ochi plini de suferință, lipsiți de orice speranță pentru viitor. Dacă noi nu le dăm șansa să devină oameni încrezători, statul nici pe departe, atunci, câte puțin din atitudinea noastră cred c-ar putea mișca puțin din rotițele unui sistem greu de antrenat în direcția evoluției.

Dați-mi cinci minute din timpul vostru politic și vă transform sistemul într-unul performant. Vă găsesc și bani și oameni. Sunt mulți. Apolitici, greu de șantajat și influențat. Există oameni și idealurile lor înalte ce pot schimba din rădăcini asistența socială. Chiar dacă au mai apărut îmbunătățiri în domeniul protecției copilului, statul român continuă să ignore cu non-șalanță soarta micuților abandonați în centrele de plasament. Copii morți, bătuți și violați, integrați cu forța în familiile lor naturale.

Sunt semne că nu există nici măcar în aparență schimbări cât de mici care să aducă o rază de lumină în sistem. Asistența socială e la pământ, iar legile funcționează după bunul plac al baronilor locali. În funcție de banii colorați politic care ajung să se împartă pe activități, însă cea mai mare parte a centrelor de îngrijire sunt ignorate. În 2017, orfelinatele trăiesc din ce în ce mai rău. S-a schimbat totuși ceva. Denumirea instituțiilor groază: din centrele de plasament s-au transformat în case de tip familial. Acolo unde abuzurile și fenomenele de mamă-copii sunt din ce în ce mai izolate de cifrele statistice. Viitorul copiilor abandonați e compromis.

Dar asta nu schimbă cu nimic, fiindcă organizațiile preocupate de astfel de activități încearcă să îmbunătățească viața lor. Cu atât mai puțin, astea dispar, fiindcă statul n-a învățat să colaboreze ci să falimenteze bunul simț și schimbarea pozitivă adoptată de societatea civilă. Cum în alte țări dezvoltate sistemele performante au reușit să închidă toate centrele de plasament, noi încă suntem la stadiul de textieri performanți în standarde de calitate în asistență socială. Recrutarea părinților sociali se fac pe baza unor teste psihologice mai puțin sau deloc avizate de Colegiul Psihologilor. Majoritatea oamenilor care vin în piața fragilă de îngrijire a copiilor abandonați au un profil îngrozitor: până în 10 clase, cu probleme grave în familie. Și directorii instituțiilor de asistență socială sunt numiți politic.

De ce scriu astea? Fiindcă am un junghi greu ce mă apasă pe piept de fiecare dată când văd la TV cazuri despre sucid sau moarte suspectă în centrele de plasament.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s