Copiii nu au nevoie să învețe de frică!


M-a uimit întotdeauna la micuții mei din grupă doza de curaj, nebunie și dovada de creativitate. Bucuria lor explozivă!  Sunt adulți care au nevoie să învețe câte ceva de la ei. Există însă o graniță între două lumi: cea a fricii, a respectului și cea a curajului, a expresivității, acolo unde nimeni n-are voie să te rănească mai mult decât îi dai voie și cea a limitării noastre ca individ. În fiecare zi lucrez la aspectul ăsta și să aduc un echilibru, spunându-le micuților, că dincolo de grădiniță există o altă lume. Mai dură, violentă, plină de griji, crispată. O față hâdă, îmbrăcată în negru-gri.

După fiecare activitate didactică, micuții au activitate în natură, plimbare în parc. Ieri ne-am oprit în parcul Carol. Într-un carusel dărăpănat și ruginit urcă ai mei și încă două fetițe. O mogâldeață blondă cu părul creț. Părea tristă la prima vedere, pusă în niște lanțuri, expresivitatea ei era condusă de imaginea unui tiran. Bunica, picior peste picior, balansând talpa de pământ spre aer cu o dinamică nervoasă privește atent spre micuții mei. Fetița blondă cu părul creț, de nici patru anișori vrea să coboare din carusel. Bunica ei, atentă la mișcările ei se apropie de ea. Dintr-o dată, ai mei, țipă de bucurie ( așa se exprimă ei- au voie, fiindcă natura nu se sperie, acolo ne putem exterioriza în felul nostru natural). Deodată, tiranul de câteva decenii pe-un umăr și celălalt, se îndreaptă autoritar către micuți: – n-aveți voie să țipați în halul ăsta, vedeți polițistul ( agentul de securitate) de-acolo? Vine să vă ia…

Se opresc toți. Nimeni nu mai mișcă. Era prea liniște. Mă îndrept spre ei să văd… de ce s-au oprit. Bunica le ține un discurs aprig despre disciplină, într-un mod excesiv. Atât de furioasă, încât i-ar fi luat la palme pe toți.

S-a întâmplat ceva? Întreb. Sunt în parc și trebuie să facă liniște că sunt și alți copii, îmi răspunde bunica pe un ton autoritar. Ba da! Au voie să se joace, să urle cât le țin plămânii, să se bucure! Sunt în grija mea, nu vă permit să faceți educație micuților mei. Îi reprezint în fața părinților!

Bunica s-a retras în tăcere și și-a văzut nervoasă de treabă!

Copiii și-au reluat bucuria jocului, oprit pentru câteva secunde, fetița blondă a căscat privirea uimită spre mine, iar mama unui prunc de un an mi-a zâmbit mulțumitor.

Voi cum ați reacționa în astfel de situații?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s