Copiii supradotați ai României: răsar, dispar sau se ascund


„N-am fost un student bun. Îmi amintesc, de pildă, că n-aveam memorie. Nu puteam să tocesc o demonstraţie sau un curs, dar găseam pe loc soluţiile la diverse probleme. Eram spontan şi logic. Atunci când aveam enunţul, găseam o soluţie, însă nu eram în stare să învăţ demonstraţia. „- Florian Colceag
Copilul supradotat din România e un subiect sensibil și greu de acoperit, având în vedere că nu există statistici la nivel internațional, mai puțin la nivel național. Bateriile de teste pot demonstra capacitatea, mai puțin capabilitatea intelectuală a copilului. Iar în felul ăsta trebuie să ținem cont de capacitatea emoțională, disponibilitatea la care micuțul suspectat ca fiind supradotat este pregătit pentru astfel de evaluări.

Însă aici apare un lucru interesant: nu neapărat supradotaţii sunt olimpici. În ultimii 30 de ani, psihologii au constatat apariţia curbei lui Gauss pentru măsurarea inteligenţei. După mai multe studii de specialitate şi statistici în diverse părţi ale lumii, peste tot s-au văzut aceleaşi rezultate: populaţii de copii care au o inteligenţă mult peste norma obişnuită pe curba lui Gauss. Acei copii, de 2, 3 ani, cu abilităţi atât de diferite de cele pe care le ştiam înainte, încât părinţii lor sunt puşi în situaţia de a le căuta o cale, pentru că ei sunt depăşiţi de priceperile lor.

Dac-ar fi să acoperim întreaga populație pe un studiu de cel puțin 2000 de copii evaluați descoperim un procent uriaș de copii care și-au ascuns abilitățile, ori au renunțat la ele din cauza societății, educației și a părinților. Nu în mod deosebit, însă cultura românească nu poate pretinde un lux în domeniul cercetării educației privind dezvoltarea talentelor la nivel de școli. Putem vorbi însă de o categorie rară a copiilor cu abilități excepționale, ori un specialist care n-a întâlnit cel puțin două ore din viața lui o astfel de capacitate nu poate revoluționa sistemul într-o secundă.

Sunt trei categorii de astfel de copii – cei care sunt lideri, olimpicii şi cei care-şi îngroapă abilităţile pentru că n-au nimerit într-un context care să-i sprijine. Cei din urmă se cheamă underground. La un moment dat, răsar. Au nişte rezultate spectaculoase, după care dispar, se ascund. Nu neapărat toţi copiii cu abilităţi înalte învaţă bine. Printre ei, sunt unii care învaţă foarte prost, iar istoria scoate la suprafaţă astfel de oameni: Thomas Edison, de pildă, care a fost dat afară din şcoală, fiind considerat o catastrofă. Şi noi avem mulţi informaticieni străluciţi, care n-au terminat nici şcoala generală – nu liceul!

La trei ani orice copil poate atinge capacitatea unui geniu. Doar la câțiva anișori poate dezvolta anumite interese ce se transformă mai târziu în pasiuni. Există însă o putere cognitivă pe care specialiștii o numesc motivație interioară sau intrisecă. Cea a volitivului emoțional, în care copilul este acaparat de sistemul de cunoaștere, autocunoaștere și depășirii propriei condiții. Ori în acest caz, putem discuta despre o situație excepțională în care pasiunea devine un talent modelat, sub îndrumarea atentă a unui mentor. Dar până la obstacolele pe care micuțul le întâlnește din punct de vedere emoțional există valori cu care intră fără să vrea, într-un cerc vicios al conflictului exterior, care, mai târziu îl extenuează la maxim până ce acea tensiune devine propria vină sau cruce cum o numesc spiritualiștii.

Există însă o luptă internă pe care n-o putem evalua la nici măcar două secole de lumină de la univers până la condiția umană. Iar acest lucru este demonstrat prin asincronia micuțului manifestată în dezvoltarea inegală a capacităților intelectuale a acestuia. Cum ar fi o minte strălucită de 18 ani într-un corp de 10 ani. Ajung la vârsta maturității, iar lumea lor interioară se apropie de un cutremur social, uneori devastator pentru creierul lor uriaș, plin de informații, iar valul de reguli și principii înapoiate sistemului de dezvoltare proprie îl dezintegrează ca natură și-l aruncă în rândul anonimilor.

Mă întreb dacă putem vorbi despre copilul supradotat sau percepția noastră despre miracolul minților strălucite într-o societate debusolată în care sistemele devin reforme greu de digerat pentru un dascăl responsabil să modeleze zeci de suflete într-o încăpăere cu manuale prost editate.

Mi-e greu să cred că există doar 4 la sută copii supradotați din populația României!

Iar dacă restul e doar majoritatea populației face parte din categoria copiilor normali, atunci, normalitatea de care noi o tot fluturăm în campaniile sociale, atunci, talentul unui copil declarat bolnav comportamental, etichetat cu ADHD, cu dizabilități, e doar o parte a copiilor nereușiți?

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s