Dragă Românie, ultima ta șansă la 32 de ani


Dragă Românie, îți scriu fiindcă peste două zile împlinesc o vârstă faină. E posibil ca la 33 de ani să iau o decizie în privința ta. Să te abandonez. Am câteva motive, iar principala cauză este teama de chiria mărită pe care ai acceptat-o țărilor de peste mări și oceane, mi-e teamă că m-ai vândut, m-ai ignorat. Timp de 31 de ani m-ai mințit, ai transformat omenirea într-un simbol al fraudelor la nivel înalt, corupției, violențelor. Ți-am oferit mai multe șanse.  Acelea de  a crede în tineri și valorile lor.  Iar  tu m-ai ignorat. Mi-ai dat viitorul neîncrederii în tine, mi-ai furat ultima șansă de a locui cu tine. Dar anul ăsta e ultima șansă. Promit să nu te uit și să las în urmă speranța copiilor sau sfatul de a fugi de tine.

Mă voi lupta cu tine pentru respect față de generațiile de tineri, față de drepturile lor.

Nu  poți refuza dreptul copilului  de a se naște norocos, dar asta nu înseamnă că nu  înseamnă cu îți poate da vreodată dreptul de a-l transforma în  ghinionist. Toți copiii trebuie să aibă  șansa măcar la o viață normală. Dar nu. Îi păstrezi în orfelinate, îi ucizi în spitale, le furi visele, îi umilești în grădinițe și școli, iar mai târziu îi muncești. Numai că mulți nu mai apucă ultimul strop de suferință. Ci mor. Se duc în pământ la vârste super fragede.

Așa cum TU, nu mi-ai  oferit decât suferința orfelinatelor. Deși am învățat, am terminat o facultate, un master, am muncit, ți-am plătit la timp datoriile. Am creat lucruri pe care tu n-ai fost în stare. Dar ține minte, dragă Românie, vin peste tine! Oricât de grozavi sunt cei care te conduc, voi arunca sabia justiției dincolo de tine.

Dar astăzi vreau să-ți propun o înțelegere. Fă o schimbarea pe care o doresc, căci eu am făcut-o. Pot să-ți jur că niciodată n-am dat înapoi. Când tu ai pus un președinte, acela a fost momentul în care am sperat. Am așteptat. Și tot aștept. Să stopezi violența în școli, să aduci bună starea copiilor din orfelinate, să promovezi respectul față de medici, profesori, artiști.

Întrebările sunt de prisos, răspunsurile le-am așteptat, iar ele n-au venit. M-ai ignorat. Ai ignorat geniile plecate din țară, tinerii, forța de muncă. Ai transformat munca într-o sclavie, mă muncești pe câteva sute de lei, și-aproape jumate îmi iei. Mă îmbolnăvești la muncă și mă ucizi în spitale.„Odată cu tine mor încă o dată toți morții tăi”, afirmase cândva Iorga.

Dacă mor, sunt convins că sumele pe care ți le-am dat din transpirația mea, mă îndatorezi și pe cealaltă lume. Cam așa sună calculul tău. Uite-așa eu mor, fiecare român moare în felul lui, odată cu speranțele. Ai planul tău. Dar dacă nu-ți convine, te poți numi Ungaria sau Finlanda. Că oricum nimic n-ai învățat. Nici din trecut și nici de la cei care ți-au dat numele. Erai cândva Mare. Astăzi ești mică și vândută în rate. Iar noi stăm în chirie. Așa cum eu stau pe 40 metri pătrați într-o chirie, pentru câteva sute de lei.

Ne-ai ars pădurile la propriu, ori le-ai vândut la preț de nimic peste granițe. Ne-ai lăsat fără pâine, cartofi, roșii și usturoi. Toate au gusturi de Europa. Pământul nu mai e al nostru! Ne-ai lăsat cu spitale mizerabile, cu medici umiliți, profesori înfometați. Ne-ai lăsat o țară din care ne hrănim mai rău ca hienele, furăm din osul mărunt. Rămas și carnea vie bolnavă de cancer,  din român, evreu sau maghiar. Ne-ai dat un președinte tâmpit, ai votat. Așa cum ai simțit. Și-ți respect decizia. Doar că eu mă identific cu altă lume, unde legile sunt pentru toți.

„Cred în dreptate! Cred că fără dreptate, viața n-are nici o valoare, ci singurul lucru care-i crează vieții o valoare este dreptatea, pe care o reprezintă, pe care o apară cineva și în biruința căreia crede”. – Nicolae Iorga

Cu drag,

Lajos  Kristof ( culmea, e român)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s