(1)Miracolul din viața mea și câteva secunde în Rai


Știți, eu nu am obiceiul să povestesc ce fac de Crăciun. Să nu vă gândiți că stau în jurul cârnaților și sarmalelor. Chiar și așa dacă petrec de unul singur, cu mine și alături de gândurile mărețe pe care le am pentru anul ce vine. S-a întâmplat anul acesta, undeva la începutul lunii ianuarie când speranțele mele erau rătăcite.

Fiindcă mi-am pierdut un job la care țineam mult. Se întâmpla pe 4 ianuarie când managerul grădiniței mă anunța că postul meu a fost desființat. Aveam 10 lei în buzunar. Cine se gândea că la sfârșitul sărbătorilor, la începutul bilanțului când mai toate companiile își frământa plăcinta de personal să mai angajeze un om ca mine. Pierdut, fără speranțe, fără șanse, fără bănuți în buzunar.

Ce-aș fi făcut dacă în acea zi aș fi avut suma necesară pentru înființarea unui centru educațional pentru copii?

Cine și-ar fi dorit să mă vadă, să-mi dea o geantă cu 50.000 euro și să-mi spună: visul tău e aici. Am refuzat, fiindcă n-a vrut să semnăm niciun act de donație. Ar fi vrut să mă vadă cel mai fericit om din lume. Căci avea atâta încredere în mine! Era un om străin pentru mine. Dar astăzi visul meu e încă în viață.

Vreau, în fiecare dimineață să intru în acea clădire și să aud zgomote de copii, de la mici până la mari, să-i văd cum zburdă învățând cu bucurie fiecare fenomen al naturii, să își descopere drumul în viață și să rămână în zbor, precum o pasăre.

Astăzi, visul meu este judecat, trântit de toți pereții, ba că vreau grădiniță, ba afterschool. Și la ce-i trebuie să facă un centru educațional atât de modern pentru niște copii orfani?

Am ajuns acasă. Am plâns și mi-am spus că nu merită să trăiesc în lumea asta atât de dură. Și că singura soluție e să îmi caut un job, undeva pe la caseriile unui retail, iar dacă vreau să schimb ceva în educație, mai trebuie să aștept… că lumea e rea.

Nu. Lumea nu e așa, doar că sunt oameni de toate felurile, iar majoritatea au copilul interior atât de rănit, încât dacă ai ajunge la prăpastia rațiunii lor, ai fi distrus orice ideal din viața ta.

Sunt cel mai ghinionist în viață. N-am avut decât piedici și oameni interesați, apoi, văzându-i distanțați, mi-am dat seama că visul meu nu vibrează cu al lor. Uneori mi-aș fi dorit să rămân omul simplu, fără gânduri prea mărețe, fără să visez prea mult, fără idealuri, ci cu preocupări lumești. Dar asta mă împiedică să fiu omul normal.

Vă spun sincer, mi-e rușine să mai pun mâna pe telefon, mi-e jenă să apuc oamenii de mânecă și să le spun: hai să facem lumea mai bună pentru copii.

Iar pentru asta am decis să plec puțin în Rai. Câteva secunde. Să răsfoiesc din mine toate judecățile pământești, să mă curăț, să mă vindec și să devin ceea ce sunt pentru omenire ca misiune. Apoi să revin pe Planetă și să las oamenii care au nevoie de mine să mă caute, să aspire la speranță, la tot ceea ce înseamnă iubire, înțelegere și acceptare.

Va continua…

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s