Adoptă un talent, campania copiilor geniali fără șanse egale


 

Aveam vreo șapte ani când am descoperit că sunt oameni cu suflet care vor să petreacă câteva ore cu noi. La Casa de Copii. Să se joace cu noi, să ne aducă dulciuri, îmbrăcăminte și alte surprize. Să ne facă viața mai ușoară, pe unii ne-au luat de sărbători acasă. Pentru prima dată am văzut de la început cum se împodobește un brad. De la zero. Uneori eram mai rezervat în contactul cu oamenii noi. Nu din cauza temperamentului ci din teama de a nu fi abandonat. Era acel sentiment pe care-l simțeai organic, începând de la câteva frisoane și dureri abdominale. N-avea cine să le simtă, căci acolo era nevoie să ai oase rupte sau ochii pictați de vânătăi. Era un fel de a vedea. Un mediu în care adulții și cei mari se hrăneau din ură și frica noastră. A celor mici.  Eu trăiam altfel: revoltă combinată cu teama de a nu-mi pune în pericol securitatea fizică, eram atât de conservat emoțional, încât acel instinct de apărare a devenit un scut împotriva tuturor răutăților. Dar asta nu înseamnă că nu încerc să învăț de fiecare dată să iubesc, să iert și să descopăr oameni. Asta înseamnă să încerci să te transformi în acea persoană care își dorește să devină mult mai umană. Căci la casa de copii, astfel de apropieri erau considerate un fel de delict. Astăzi, iubirea înseamnă pentru mine întoarcere la umanizarea societății, la normalizarea noastră de care avem nevoie. Săptămâna asta am demarat împreună cu Loredana Albu și Ioana Pană, alături de echipa Asociației Desenăm Viitorul Tău, campania Adoptă un talent. Copiii abandonați ai României vin în această lume cu sămânța unui copac puternic dar nu le este oferită destulă apă pentru a crește ceea ce ar putea fi. Vrem să demonstrăm că reușim să scoate binele la suprafață și să promovăm binele umanității, binele fiecărui copil talentat, netalentat, ghinionist. Căci pentru noi, fiecare copil e o sărbătoare. Cei care vor să doneze sunt rugați să completeze un formular pentru ‘adopție’ direct în site-ul campaniei și să aleagă suma pe care vor să o doneze. Aceștia vor primi rapoarte lunare referitoare la sumele donate și utilizarea acestora. Campania face parte dintr-un proiect mai larg — ‘școala de excelență’, un centru dedicat descoperirii inteligențelor multiple și talentelor copiilor aflați în situații de risc social major.

Detalii: www.adoptauntalent.ro

Reclame

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s