Despre Virgil Balan sau cum poți să schimbi lumea prin modestie.


 

Da. Să fim buni la suflet. Să facem lucruri fără să așteptăm răsplată. Ceva din suflet, acolo de unde vine pacea și iubirea noastră. Față de semeni și tot ceea ce înseamnă a construi o lume mai bună. E totul perfect când ești sănătos, când le ai pe toate, când pisica-ți stă în brațe, toarce acolo unde crezi că durerile-ți sunt vindecate. Dar te hrănești cu iluzii și ai senzația că ești fericit. Te uiți în oglindă, nimic nu se vede, decât niște forme lăsate de creația divină, fiindcă iubirea venită din Univers ai abandonat-o. Dar știu că nu e vina ta, așa se întâmplă. Se schimbă vremuri, oamenii, vin perioade și mai grele. Găsești sămânța de liniște și nu mai vrei absolut nimic. Te gândești la gușa ta imensă, la burtica ta însorită de rămășițele de la grăsimile reziduale de la mancarea făcută pe loc, știți voi care-I aia… shaorma.

 

Există legi guvernate nu doar de cele scrise. Alea lăsate de Moise, în care scrie cu litere mari și cu suflet: să-ți iubești aproapele, să iubești aproapele ca pe tine însuți. Uite-așa n-avem timp, măh să ne iubim, să ne strângem în brațe, să ne zâmbim. Astea gratuite le refuzăm, fiindcă nu mai reacționăm la tot ceea ce înseamnă uman. Funcționăm ca niște mașini ambulante și noroc că mai avem doi ochi, picioare și mâine să putem deambula ca turmentații.

 

Dar azi dorm liniștit. C-am găsit o mică parte din lumea mea perfectă. Oameni faini care s-au organizat în două zile și-au pus la bătaie timpul, banii și-au organizat ziua de naștere a unui coleg drag mie. Sărbătoritul de azi e Virgil Balan, crescut de mic în centrele de plasament. A împlinit 39 de ani și cred că profită să lase loc de mai bine în lumea asta. Înfometat, bătut și schinguit într-un univers imperfect, colegul nostru și-a depășit condiția, alături de fratele lui Vișinel Balan. Și-a pus la treabă capacitățile intelectuale, nervii de oțel și burta pe carte. A terminat o facultate de psihologie, câteva formări și lucrează deja de un deceniu și ceva într-un centru de reabilitare neuropsihică pentru adulți. E puțin dificil să te gândești cum un tânăr cu astfel de trecut nu l-a răscolit, nu l-a ofilit. Dimpotrivă, l-a transformat într-un om integru cu super principii. E vicepreședinte la Asociația Desenăm Viitorul Tău, coordonează activitatea de consiliere a tinerilor instituționalizați, e psihologul tinerilor care nu-și găsesc drumul în viață. E omul care după câteva minute de ședință le dă aripi și curaj să zboare în lumea asta. Așa cum e ea…

Astăzi și-a serbat ziua de naștere. Și-a donat cadourile orfanilor de la Centrul de Tineret EDFORSO – Educație. Formare și Societate. S-au strâns undeva la 100 de euro. Deci, datorită lui și colegilor, prietenilor care l-au susținut nu doar cu prezența, au contribuit la visul nostru de a susține pe linia de plutire modestă a programelor educaționale. Alături de Virgil mai vin voluntari care mai donează din timpul lor și lucrează cu tinerii orfani. În fiecare wekeend, după amiază. Nici nu știți cât de bine face acestor tineri, iar dacă am dubla aceste evenimente sunt convins că oamenii și-ar vindeca posibilitățile pe care le-au îngropat într-o oarecare perioadă a copilăriei.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s