Povestea Campaniei Aripi de lumină. De la orfan la orfani


Aș vrea să fiu acolo, printre ei, să plâng, să râd, cu ei în brațe…Acum sunt singur într-o bulă de idealism. Acasă, între patru gânduri, pereți, două ferestre și ochii mei, pe un Titanic. Cam așa am stat timp de câteva zile cu ochii lipiți de Campania Aripi de Lumină. Și-am crezut că puțin din așteptările pe care le-am lăsat la ancoră vor pluti atât de departe spre inimile oamenilor. Dar acolo, de fapt, am dat de un ocean, care nu-știu unde ducea. Spre voi, spre gândurile mele, și, iar, obsesiv mă întreb, de câte ori trebuie să visez o lume mai bună și cu cine s-o împart?! Dar am zis că mai trebuie să sufăr câteva clipe, amânări, dezamăgiri. Și-mi va fi greu să văd câteva zeci de inimi frânte. Pentru că m-am lăsat dus de valul ăla, al entuziasmului. Bun venit în lumea reală, îmi spune mereu o colegă de servici. Să mor dacă am înțeles vreodată ceva din mesajul ei. Am clipit din sprâncene, ridicând fruntea nepăsător și-am ciulit urechile către minea ideală, în directă conexiune cu inima.

 

Dar haideți să vă spun de unde a pornit Campania Aripi de Lumină

 

… m-a inspirat o colegă de la grădiniță. O tânără colegă de 29 de ani, cu suflet mare cât casa, temperament de oltean, zic, dar până la copil, și de-acolo îi vine să stropească pământul de lacrimi. Văzuse o poveste publicată de Vișinel. Despre un băiețel de opt anișori. Îi scrie iepurașului cât de mult și-ar dori o pereche de pantofi, ceva rechizite și câteva dulciuri. E o cerere modestă, zic, dar dincolo de buzunarul nostru de care ținem cu dinții, păstrăm în noi un egoism vulgar, aproape greu de imaginat. E o realitate de care te lovești la maxim, fie că dai cu capul de tavan sau ceva mai tare care să te trezească de la realitate. N-am reușit să mă abțin, spune Elena, încercând să se abțină de bocit, căci era înconjurată de piticii de la Grădinița Gifted Internațional. Obișnuit cu șuturile în fund primite de la viață, îi răspund sec: dac-ar fi să adunăm câteva sute de inimi prăbușite de suferințele copiilor din centrele de plasament am ajunge la balamuc. Dar pentru că vă doriți atât de mult să-i ajutați, vă pot oferi o mână de ajutor. Hai să facem un eveniment de campanie, să strângem oameni în jurul nostru care să se ofere să ne ajute cu haine, încălțăminte, daruri, orice ar fi de folos unui copil din orfelinat. Vreau să mergem să-i vizităm, să-i strângem în brațe, să le oferim ceea ce au nevoie… doar că dincolo de ceea ce le putem da e inima noastră, o familie, o parte din noi. Iar cuvintele s-au ținut lanț, până ce un puști de vreo trei ani, atent la discuțiile noastre, fuge spre Elena să-i dea o îmbrățișare. Și iată, de-aici a apărut ideea de campanie: Aripi de lumină – ceea ce au copiii, ceea ce putem da mai departe. Binele și iubirea din noi. Roxana, educatoarea, tânăra speranță a grădiniței se ascunde după jucăriile din curte și-și freacă obrajii umeziți de lacrimi… un copil care plânge în brațele propriului copil.

 

Donatori anonimi s-au alăturat campaniei noastre

 

Suntem la două zile distanță de visul pe care dorim să-l împlinim copiilor. Aripi de lumină este mișcarea noastră de o forță enormă, care face înconjurul României și aduce lumină, speranță și bucurie în sufletul copiilor orfani. Anul ăsta zburăm cu aripi de lumină, fiindcă lumina e în suflet, în acțiunile noastre, în viitorul nostru și a tuturor copiilor care depind de ceea ce facem pentru viitorul lor. Câțiva, din păcate, puțini s-au alăturat campaniei noastre. Au adus saci de haine cumpărate de ei, alții au preferat să doneze. Pot să jur că nu mă așteptam la acest lucru, la oameni la care nu te gândeai nicio clipă că se vor implica în acest eveniment. Peste 50 de copii se vor bucura de darurile noastre, de prezență. Și, chiar ne dorim să devină acest eveniment o sărbătoare a oamenilor de lumină. Pentru copiii de la Centrul de Plasament Harap Alb. Avem multe de pregătit. Cadourile pentru fiecare copil. Astăzi am primit verde de la servici pentru două zile să pot duce la capăt acest eveniment. Am donat din timpul meu, iar dacă tu vei reuși să faci acest lucru, te așteptăm până Joi dimineața la adresa Str. Soldat Ștefan Simion, nr. 39, la Grădinița Gifted Internațional. Mâine vom cumpăra din bănuții strânși ( 1000 de lei, o sumă super modestă…), dacă vrei, hai cu noiJ Dacă nu reușești, te rog să dai mai departe!

 

Îngerii Campaniei cărora trebuie să le împărțim cele mai calde îmbrățișări:

 

Vișinel Bălan – președintele Asociației Desenăm Viitorul Tău!

Anca Cujbă – Secretar General Asociația Desenăm Viitorul Tău!

Elena Grecu – Director Grădinița Gifted Internațional

Roxana Dan – Educator Grădinița Gifted Internațional

Păriții copiilor de la Grădinița Gifted Internațional

Codruța Napar – președinte Fundația Dominik

Prietenii prietenilor noștri…

Donatorilor anonimi

Celor care au dat mai departeJ

Și ție, dragă prieten…

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s