Prinți și cerșetori. Copiii care plâng de foame


 

Ochii mari, sclipitori, trădaţi de o privire ageră, luminoasă a unei fetiţe cu haine pline de murdărie, coatele ei zdruncinate de sărăcie. O cheamă Luminiţa, are aproape 8 anişori şi trăieşte în stradă. În capitala tuturor posibilităţi, unde guşele mari ai palatelor care conduc suferinţele unui popor, de la înălţime, ce-i drept, o mânuţă de copil, ca şi alţii, duce o bătălie cruntă pentru  supravieţuire.

 

Dincolo de inimile noastre, unde stau încălzite de mâncarea caldă, de mirosul prăjiturilor, de pe geam te lovești de altă viață:de  indiferenţă, străzi violentate de un trafic insuportabil, îi vezi mişunând din disperarea de a rupe din atenţia conducătorilor de la volan un bănuţ.   Într-una din intersecțiile Bucureștiului am  întâlnit-o pe Luminiţa. Mogâldeaţa sprintenă la minte, galbenă la față, ochii negri ca niște mărgele, părul creț, aranjat de clame, se avântă în faţa în mașinii, într-o piruetă,  ne roagă să ne oprim: ” Îmi daţi, vă rog un leu?” Nu! Îi răspund brusc! Am căzut la mica înţelegere, dacă îi este foame, sunt gata să merg cu ea să cumpărăm o bucată de pâine. Copila de câțiva anișor zâmbește senin. Cu stomacul gol, înfometată, găsește puterea să zâmbească, chiar să-nceapă să povestească despre ea, părinții ei. Ce face, unde îi sunt părinţii şi dacă a mâncat ceva.    ” Părinţii mei m-a trimis la cerşit. Mama mi-a spus că dacă mi-e foame să mă descurc”, povesteşte fetiţa. Vorbeşte de parc-ar fi un om matur, care și-a pierdut slujba, banii, casa, dar nu și speranța. Respiră din greu, căci mâncarea, hainele și tot ceea ce îi lipsește, e un lux de amănunte care fac parte din  viaţa ei şi nu îi este ruşine să spună că uneori mai doarme… pe stomacul gol.  Mâinile ei sunt  murdare şi crăpate de căldură, hainele vechi.

 

” Strada e cea mai bună şcoală a vieţii. Dacă furi, supravieţuieşti, dacă nu… asta este”

 

Piaţa Unirii, în intersecţie. Micuţul Sorin. Un baiat de 6 ani ridică regulat o pungă neagră de plastic la gură şi inhalează. Are ochii sticloși, şi spune, amestecând cuvintele, că nu are nevoie de părinţi. Doar în urmă cu câţiva ani, în România erau mulţi copii ca el, doar că unii au scăpat fiind integraţi în programe de asistenţă socială stradală, alţii au pierit social. Chiar dacă se droghează, Sorin mai trăieşte din mila oamenilor trecători care îi mai aruncă câte-un bănuţ. Nu îi place să cerşească, se ţine de-o sticlă cu apă şi-o bucată de parbriz, iar în ziua mare umblă prin toate intersecţiile din capitală pentru a strânge un ban de-o pâine. „Uneori plâng de teamă să nu mor de foame”, mărturiseşte Sorin cu lacrimi în ochi. A trecut aproape un an de zile de când micuţul este în stradă. Doarme prin parcuri, în gară, ori în locuri ascunse pentru a evita orice pericol ce ar putea să îi pună în pericol resursele de supravieţuire. Şi asta pentru că fiecare colţişor este trasat de alte grupuri de copii ai nimănui.

 

Reclame

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Raluca Pari spune:

    Buna ziuaAm si eu un copil si mi se rupe sufletul cand vad sau citesc asemenea lucruri.Nu putem noi, parintii abonati la blogul dvs, dvs sa initiati o campanie prin care sa ajutam asemenea suflete parasite?Eu va stau la dispozitie.Nu dispun de foarte multe dar am bunavointa si ma ofer sa ajut.O zi frumoasa!

    1. Buna ziua,

      Am citit emailul Dvs. v-as ruga sa imi lasati un numar de telefon pe privat si va contactez maine dimineata! Va multumim mult pentru ajutor!

      Lajos 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s