Mesajele părinților din parc: „Vezi că mori…”


La invitația lui Dominiq, prietenul de joacă,  ajung și eu să prind mulțimile de părinți din mai toate parcurile. Începând de la Titan până la cel de la Carol. Câțiva dintre ei, călare pe copii, sufocându-le spațiul de joacă, alții în filmul lor, departe de tobogane. Numai că surprinderea cea mare a fost situația unor părinți rupți de orice realitate: picior peste picior, unii fumau mai rău ca turcii, nimeni să-i tragă de mânecă, alții rupeau în dantură semințe de bostan și floarea-soarelui, și ceilalți cu apucături de Spitalul 9.  “Măi, vezi că mori!,” strigă un părinte, cât îl ține plămânii, un bunic la vreo 50 de ani. Speriat de atenționare, îndrept capul la evenimentul cu pricina, iar în acel moment îmi veneau tot felul de secvențe: cadavre și filme de groază. Acel copil se distra de minune, numai că bunicul  era atent, mai rău ca un vultur la fiecare gest al copilului. Din acel moment, înghețăm instantaneu, cu gândul la ideea de moarte. Mă întrebam ce-o fi fost atât de tragic de trebuia să apeleze la atenționarea sumbră…

Buun… Trecem la următoarea etapă. Dominiq se plictisește, deci, hai să mergem în cealaltă parte a parcului. Ajungem la o gașcă de copii, n-avea nicio taină cu adulții adunați ca furnicile după fundul odraslelor. Dintr-o dată aud o voce sictirită, amestecată de un plictis de viață, cu timbru de bariton: “ Dacă mai tragi de frunzele alea să vezi ce mamă de bătaie-ți trag, auzi?! Mergem acasă…” Copilul pare obișnuit cu astfel de mustrări și-și vede de treabă. O ditamai matahală de aproape doi metri și slab mai rău ca gardul, pășește ușor spre prietenul de joacă… nu schițez nimic și mă-ndrept spre el… auzi, n-ai vrea să ne dăm în leagăn? Mesajul acelui părinte a sunat mai rău ca tigaia de tiflon servită-n față… Ironic, îi răspund: bine domnule, îi certăm pe micuți că rup frunzele, dar ăia din marile companii care distrug copacii îi lăsăm în pace! Dar nu asta e logica ci felul în care transmitem un mesaj, violența animalică pe care o manifestăm față de copilul nostru. E tragic să vezi la fiecare pas părinți plictisiți, uitându-se la fiecare secundă, ori eventual să dispară momentul. Ne mai întrebăm de motivele pentru care violența e un fenomen atât de prezent în copilăria mică. Pe mine, cel puțin m-a pus pe gânduri… acel tată violent, acel bunic disperat, acea mămică care brusca un puști de un an jumate…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s