Câte minute pe zi unui copil i se cere să fie uman?


 

“Suntem forţaţi, într-un fel, să ne deteriorăm ca spirit, ca gândire, ca personalitate, iar atunci ne pierdem orizontul, ne pierdem suflul. Ajungem ca nişte gâște domestice care doresc să zboare. Mai dau din aripi un pic, se mai înalță puţin deasupra drumului, dar aterizează înapoi, pentru că sunt domestice şi sunt grase, îngrăşate” – Florian Colceag, expert internațional în gifted education

În experiența mea de specialist în gifted education am desoperit că e din ce în ce mai greu să lovești într-un sistem putred. Nici dacă dai cu barosul în el.  Pică atunci când lângă el crește ceva sănătos, adevărat, viguros. Nu m-am apucat să lovesc în sistemul ticăloșit pentru că are atât de multă elasticitate încât nu pică la lovituri, e învățat cu loviturile.

M-am apucat să construiesc un sistem adevărat care are vigoare, tărie și viață proprie. Am început cu grădinițele, apoi cu școlile din România.  Am început să pun la vedere experiența internațională, să se vadă, lumea să înțeleagă că există alternative mai bune.  Criza ne pune în faţă o alegere: fie ne schimbăm în totalitate şi redevenim oameni, fie continuăm ca şi până acum şi ne îndreptăm spre distrugere. Acesta e marele moment istoric pe care îl trăieşte omenirea, moment în care omenirea descoperă puterea de a da şi de a lua”, ne face atenţi Florian Colceag.

M-a întrebat un părinte: unde greșește sistemul tradițional?  Răspunsul e clar:  nu cerem să-şi dezvolte calităţi, copiii nu cresc în valoarea lor personală. Nu cresc, nu dezvoltă   calităţi, pentru că nu sunt solicitate, nu sunt hrănite. Dacă nu remarcăm aceste calităţi, dacă nu le lăudăm, nu le ridicăm la un anumit grad, nu îi învăţăm să le folosească în mod corespunzător, copilul se aplatizează. Noi ce-i cerem de fapt unui elev? Să fie obedient, să fie punctual, să-şi facă bucăţica de temă fără pasiune, să reproducă, să fie un magnetofon. Fiecare copil este înzestrat de natură cu har și potențial. Educația de excelență (en. Gifted education) este o educație care urmărește să descopere, să dezvolte și să promoveze potențialul tuturor categoriilor de copii, abilitățile și potețialele lor naturale (conceptul „nature and nurture” și “ hranirea potențialului natural) prin intermediul unei educații individualizate, o curriculă de nivel internațional, accelerare, îndrumare, mentorat, un mediu de formare armonioasă, echilibrată, cu personal talentat, cu vocație.

Alternativa promovează calitățile copilului, nu caută greșeli, găsește în fiecare un spațiu intim de relaționare cu mediul natural, cu talentele native.

Gifted Education nu este un sistem elitist, ci o abordare ecologică din punct de vedere educațional, care oferă copilului un  mediu armonios pentru dezvoltarea inteligențelor multiple, a creativității umane și a realizării personale, care îl ajută  să crească și să-i  educe  pentru folosirea potențialului lor creativ în slujba dezvoltării lor interioare și a unui mediu echilibrat de viață.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s