Poveștile copiilor din grădinița de suflet: Darul primit de la o fetiță de doi ani


 

A doua zi de grădiniță la American Lycetuff.  Dimineața devreme, la un centimetru de conflict de noapte cu ziua, la intrare mă apucă de piciorul drept o prințesă de nici măcar doi anișori. Blondă, parcă unsă cu aur de smarald, ochii mari și senini. În timp ce emoțiile mele zburdau ca fluturii în jurul inimii, gândul meu călătorea  la Tudor, un pitic sosit în vizită pentru grupa baby. Știți sentimentul unui tătic, care așteaptă să vină pe lume un copil? Așa am simțit eu. Acel omuleț care urma să intre în lumea mea.  Mă îmbrățișează, nu-mi mai dă drumul. De parcă ar fi vrut să-mi spună ceva.  Abia mai rostește un cuvânt, zâmbetul ei senin răsare senin ca un soare.

 

Cum să apuci un străin de picior, îmbrățișându-l, admiră din priviri  educatoarea ei, Elena. Surprinsă în același timp gestul fetiței care mă văzuse doar o singură dată. Vă știți? Probabil, din alte vieți… îi răspund. Și-n acel moment,  cobor cu smerenie la nivelul ei angelic. A urmat o îmbrățișare, a reîntâlnirii dintre doi oameni care abia s-au cunoscut. Doi copii, eu, cel mai mare și fetița, aproape doi anișori. Nu mai vroia să-mi dea drumul, apuca să stâlcească ceva, dincolo de mesajul ei inocent. Mai târziu, m-am dus spre birou și-am zăcut câteva minute să-nțeleg ce-a vrut să-mi spună.

 

A fost un exercițiu cu mine. Parcă fetița aceea mi-ar fi dat un test greu de matematică, apoi să mă trimită la plimbare, fără să-mi dea un răspuns. Sau măcar să mi-l șoptească. Măcar pentru o notă de trecere.

 

Am apucat să reiau din  firul  întâmplării, dau din colț în colț, secvență cu secvență. Mai ceva ca-n montajul unui film artisic.   De fapt, a fost o lecție de iubire necondiționată, acel sentiment pe care-l poți oferi oricărei persoane. Pentru că ea, fetița cea blondă cu părul cârlionțat mi-a arătat că natura iubirii e un dar fără preț.

Nu m-am gândit vreodată că voi intra într-un Paradis. Un tărâm al comorilor umane, unde sufletele lor strălucesc, unde  oamenii  respiră din plămânul pasiunii, iar acel oxigen pe care-l primești e mai mult decât aerul de munte.  Îl respiri cu tot optimismul, radiezi în tine, în gânduri și-ți pui întrebări la care găsești răspunsuri. Poate peste zeci de ani. Sau poate în alte vieți! Îți mulțumesc, maestre! Toată admirația, copil blând!

 

 

Reclame

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. berciu stela spune:

    frumos…felicitari! bafta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s