Problema din educație: atitudinea, curricula și omul!


 

 

Kinestezicii, boala sistemului educațional: plictisiți, îmbolnăviți de educație, „recompensați” de psihologii din sănătate,  din cauza generației obosite de cadre  a sistemului educațional. Informațiile nu cultivă inteligențe ci provoacă blocajele emoționale, pentru că nu există metode și nici nu îi interesează să atragă într-un fel copilul la școală. Dar ne-am dezvoltat, am încurajat  competițiile școlare, transformându-le într-o  prostituție educațională.

 

Răsfoiesc un curs stufos de gifted education, pus la dispoziția părinților, în urmă cu ani buni când predam alături de profesorul Florian Colceag. Prima panică pe care mi-o iau e aceea de încerca să o înțeleg, caut în mintea mea de umanist construit să-i înțeleg fractolonii, și-mi prind urechile încercând să-i găsesc sensul. Da, numai că în teorie e totul frumos în practică mai greu. Vorba lui Caragiu: În traducere îl găsim în piaţă mai greu.  La o simplă căutare pe google găsim informații despre copii cu capul spart, profesori bătuți, învățătoare jignită sau îngrijitoare ( cu numele de Rodica…obsesia internetului) care ciufulește de aripi copilul din grădiniță. Apoi, la o aruncare din priviri, cu sincere condoleanțe a sistemului educațional găsești motive lesne a aripilor frânte. Un sistem cu probleme de motivare a elevilor, plictisiți, curriculă rigidă. Finalul celor 20 de ani petrecuți în băncile școlare ne dă rezultatul trist: lipsa unui traseu de carieră identificabi, că n-a existat un sistem atractori pe pasiunea cunoașterii pentru elevi, inexistenţa unor instrumente de lucru care să dea feedback privind problemele de sensibilitate, sau procesare asupra unui domeniu la elevi ce determină abilităţile mentale ale acestora. Până la sfârșit e un bla-bla, semnal repetitiv ușor de identificat pentru orice părinte care-și vede odrasla leșinată după 10 ore de curs.

 

 

 

Kinestezicii, boala sistemului educațional: plictisiți, îmbolnăviți de educație, „recompensați” de psihologii din sănătate

 

Cercetările ne-arată că la la nivel modial plictiseala este considerată unul dintre cei mai importanţi factori demotivanţi pentru elevi, în special pentru cei vizuali spaţiali sau kinestezici. Aceştia înţeleg totul dintr-o dată iar dacă această înţelegere nu este susţinută de detalii interesante şi atractive ci au parte dar de aplicaţii anoste se demotivează până la abandonarea sistemului de educaţie. Cel mai important program al momentului la nivel mondial este “no child be bored”, adică nici un copil să nu se plictisească. Eforturile didactice de a aduce informaţii interesante şi relevante ce împiedică plictiseala trimit însă obligatoriu către exploatarea bazelor de date de pe internet, manualul devenind doar o sursă comună de informare şi nu principala sursă. Pentru a rezolva problema plictiselii este necesar ca profesorii să fie instruiţi în utilizarea calculatorului şi în identificarea resurselor de pe internet, dar şi în modul de organizare al informaţiei care permite crearea de lecţii interactive şi interesante, precum şi în stilurile de predare optime.

 

Generația obosită a sistemului educațional

 

Multe cadre didactice sunt binecunoscute pentru abuzarea emoţională a elevilor şi prin atitudini punitive, ameninţări şi pedepse fizice sau emoţionale. Multe cadre didactice încearcă să impună prin comportamente abuzive, nerespectarea normelor de conduită profesională sau note date la întâmplare sau cu scop punitiv. Dezastrul pe care-l provoacă aceste cadre didactice în motivaţia elevilor către materia lor de studiu este total. Cea mai proastă strategie de a se impune în faţa elevilor, abuzul emoţional conduce automat la violenţa în şcoală, deziteresul total asupra învăţării şi abandon educativ.

La elevi singura modalitate de motivare funcţională este atragerea către domeniul de cunoaştere prin stare de spirit pozitivă ce depide la rândul ei de gradele de libertate în a întreba şi a interveni cu propria experienţă, de încrederea pe care o au în profesori şi de posibilitatea de aşi manifesta curiozitatea. Elevii reacţionează perfect la factori atractori, însă resping ideea de a fi împinşi cu forţa într-un domeniu unde li se cere doar obedienţă şi disciplină impusă. Ei refuză dresura dar primesc cu bucurie educarea abilităţilor proprii pe direcţiile lor de interes.

În acest caz sistemul de educaţie bazat pe examinare la toate materiile şi promovarea clasei după promovarea la fiecare materie este extrem de demotivant conducând la platitudinea şi mediocritatea rezultatelor şcolare. Sistemul creditelor transferabile ce dă o şansă de recuperare a conoştinţelor necesare promovării unei materii este net superior, însă cel mai bun este sistemul de permite elevilor să promoveze clasa dacă au rezultate excepţionale la cel puţin o materie şcolară. Se ţine seama în acest sens de posibilitatea profesionalizării timpurii pe direcţia de pasiune şi excelenţă a elevului dar şi de faptul că din punct de vedere motivaţional un elev ce a reuşit să obţină rezultate strălucite pe un domeniu va dori să repete experienţa şi pe alte domenii, ceea ce conduce la creşterea calităţii motivaţiei generale către educaţie.

În concluzie un sistem care atrage şi nu impune , care oferă o a doua şansă şi răsplăteşte excelenţa acolo unde apare este soluţia optimă de motivare a elevilor.

 

Blocajele emoționale, cauza informațiilor prost gestionate în arta predării

 

Este cunoscut faptul că elevii reţin 90 % din informaţiile pe care şi le transmit între ei, 75% din informaţia obţinută prin experiment direct, 50% din informaţia obţinută prin discuţii de grup, 30% din demonstraţii, 20% din materiale audio-vizuale, 10% din ceea ce citesc şi 5% din ceea ce li se citeşte de către altul. Factorul ce deteremină aceste rezulate este monotonia actului educativ. Curba monotoniei este invers proporţională curbei rezultatelor achiziţiei de informaţii, de câte ori este mai mare monotonia de atâtea ori sunt mai scăzute rezulatele.

Cea mai monotonă situaţie de predare este desigur citirea informaţiei din carte sau din power point-uri. Din această cauză metoda didactică optimă de lucru cu elevii ce conduce la achizii procentual foarte mari este metoda feedback-ului în care li se cere părerea elevilor despre diversele subiecte sau probleme apărute, elevii având astfel prilejul să afle unii de la alţii diferite informaţii şi să contribuie cu propria viziune şi experienţă. Rolul profesorului este în acest caz să aducă informaţii suplimentare şi să întărească rezultatele aduse de către elevi sau să specifice în ce context anumite tipuri de informaţii pot fi considerate ca valabile. Deseori de dragul logicii su tradiţiei istorice sunt predate la clasă informaţii irelevante din punctul de vedere al elevilor sau inaplicabile imediat în practică. Aceasta îngreunează înţelegerea elevilor ce depinde în primul rând de performanţele intelectuale specifice etapei de vârstă biologică şi psihologică în care se află şi desigur demotivează elevul pentru materia ce oferă din punctul său de vedere o informaţie abuzivă.

Blocajele emoţionale create de astfel de informaţii abuzive sunt generatoare de o scădere abruptă a stimei de sine a elevilor ceea ce produce de asemenea o demotivare puternică faţă de şcoală.

Există însă şi posibilitatea unei motivaţii superioare obţinută prin colectarea şi predarea de informaţii care ţin seama de subiectele de interes ale elevilor, de vârsta lor psihologică şi de relevanţa şi aplicabilitatea informaţiilor în practică. Modelul invăţăturilor ce se trag dintr-o experienţă personală sau transmisă este cel natural, pleacă de la practică şi permite analizarea teoretică a acesteia, dezvoltarea instrumentului analitic pe logica fenomenului prezentat şi aplicarea ulterioară practică a rezultatelor în alt context. Acest gen de demers didactic este esenţial pentru a motiva elevii către învăţarea prin descoperire şi conduce la o creştere accentuată a nivelului inteligenţei emoţionale, analitice precum şi a abilităţilor formate, ceea ce motivează elevii către învăţătură. Acest demers didactic însă nu poate fi practicat în sistemul formal ci doar în programele de enrichment, de şcoală fără catalog, deoarece este calitativ şi o notă cantitativă este factorul demotivant cel mai sigur pentru accentuarea przitivă a proceselor calitative.

 

Competițiile școlare sau prostituția educațională

 

Unul dintre cele mai discutabile programe din educaţia momentului actual este programul american ce a fost copiat în diverse ţări inclusiv România intitulat iniţial “no child let behind” adică nici un copil să nu fie lăsat în urmă. Deşi titlu este foarte promiţător, programul bazat pe numeroase competiţii locale sau naţionale având fiecare curriculă proprie a produs anumite fennomene nedorite, anume demotivarea elevilor de orice efort personal creativ. Sistemul condiţionează intrarea în forma superioară de educaţie cu bursă prin rezultatele la concursuri şi are următoarele vicii de structură: elevii nu mai studiază nimic înafara programelor de concurs ceea ce reduce la zero timpul acordat dezvoltării de pasiuni profesionale proprii, elevii care au pierdut locul pe podiumul competiţiei şi nu sunt învingători, se consideră din start învinşi ceea ce conduce la demotivarea lor pe termen lung şi tendinţa de fraudare la concursuri.

Din nou apare problema evaluărilor cantitative, concursurile încheiate de către învingători cu diplome concentrând atenţia asupra diplomei nu asupra dezvoltării personalităţii prin cunoaştere obţinută în procesul educativ. Pentru a obţine o bursă de studii în condiţiile unei economii în criză elevii abandonează propria lor dezvoltare, ceea ce obţin în urma finalizării formelor superioare de educaţie fiind din această cauză suficient de irelevant pe piaţa muncii. Sistemul a condus la o anumită devalorizare a diplomelor pe piaţa muncii, acolo cerându-se anumite competenţe şi abilităţi formate prin programele ce dezvoltă creativitatea şi inventivitatea ce nu sunt promovate de sistemul de concursuri suficient de mult. În ţările ce aplică sistemul se încearcă spre compensare a acestor defecte să se introducă probleme cu caracter prioritar aplicativ. Ţările ce au luat sistemul ca model dar fără a avea puse în practică toate componentele acestuia, exemplu sistemul de burse sau problemele cu caracter aplicativ reuşesc în schimb să producă o demotivare accentuată a elevilor ce nu întrunesc standardele de calificare şi câştigare al concursurilor şi o migraţiune spre ţări în care se practică sistemul de burse a tinerilor ce performează.

Deşi sistemul este criticabil el a ajuns atât de încetăţenit în cultura pedagogică încât este greu de demontat şi înlocuit cu altceva. De exemplu deşi examenul de bacalaureat a devenit vetust şi irelevant pentru tineri sau entru piaţa muncii el continuă să funcţioneze fără a fi altceva decât o frână suplimentară în calea elevilor. Rămăşiţele sistemului exclusivist şi punitiv datează de pe vremea sumerienilor şi a produs nenumărate probleme sociale inclusiv războaie. Evaluarea cantitativă are de asemenea rădăcini aproape la fel de vechi, însă umanitatea are nevoie de o alternativă bazată pe dezvoltarea personalităţii nu pe obedienţă oarbă şi eliminatorie faţă de sistem pentru a putea utiliza potenţialul creativ uman în rezolvarea crizelor actuale extrem de complexe.

O altă consecinţă extrem de vicioasă a sistemului este trecerea către cantitativ în evaluarea sistemului din educaţie ce a condus nu doar la demotivarea elevilor ci şi la demotivarea cadrelor didactice pentru educaţie. Acestea sunt obligate de către sistem să asigure o raportare artificială şi inutilă către superiorii ierarhici în loc să se ocupe de dezvoltarea cognitivă, emoţională, socială sau profesională a elevilor. În România acest fenomen a condus la o depreciere accentuată a performanţelor generale din educaţie, ţara noastră ajungând printre ultimele din Europa la testele internaţionale TIMMS, PIRLS, PISA sau altele, şi printre primele din Europa la abandon şcolar şi violenţă în şcoală.

Sistemul poate fi înlocuit prin altul conectat pe descoperirea şi dezvoltarea individuală a calităţilor, abilităţilor naturale şi rolului social al fiecărui copil sau tânăr şi educarea individualizată a acestora. Programul educaţiei incluzive şi individualizate începe să devină o promisiune realizabilă prin educaţia online cu ajutorul mijloacelor IT, calculatorul având timpul şi răbdarea necesare dezvoltării caracteristicilor personale ale fiecărui copil sau tânăr. Un astfel de sistem este de asemenea util şi educatorilor care-şi pot îmbunătăţi modul de lucru prin produse deja executate şi pot de asemenea contribui la îmbunătăţirea modului de lucru prin produse şi experienţe proprii.

Taximetrist cu studii înalte

 

Sistemul de educaţie oscilează în acest moment între a deveni o profesie liberală şi a rămâne un sistem la comanda politicului. Ca sistem la comanda politicului nu mai beneficiază de avantajele unei economii centralizate ce permitea atât pregătirea cu eforturi minime a tinerilor către profesii unde se angajau după absolvire prin repartizare naţională. Ca sistem liberal nu există încă o piaţă de competenţe şi o linie de negociere a programelor de educaţie cu piaţa muncii, aceasta fiind pusă în situaţia de a primi absolvenţi pregătiţi pentru direcţii iluzorii ne-cerute şi inutile practic.

Această situaţie provoacă mari probleme de motivare a tinerilor ce văd că nu există nici o corelaţie între performanţa şcolară şi nivelul de succes de pe piaţa muncii. Pe de altă parte acoperirea valorică a diplomelor de absolvire a devenit aproape nulă, singura concluzie pe care o poate trage un angajator fiind că tânărul poate absolvi o şcoală fără a se concluziona şi faptul că acel tânăr are şi abilităţile necesare pentru viaţa socială şi pentru piaţa muncii.

Situaţia este remediabilă prin liberalizarea totală a educaţiei, concurenţa dintre şcoli ce vor oferi programe mai atractive şi crearea unei platforme dintre şcoli şi piaţa muncii pe care să se poată negocia curricula necesară acesteia. Intrarea în joc a firmelor angajatoare ce pot impune şi standardele de angajare a unui tânăr permite redefinirea traseelor de carieră şi remotivarea tinerilor către anumite programe şcolare compatibile cu necesităţile pieţei muncii.

Traseul de carieră trebuie să fie o opţiune valabilă şi pemtru cadrele didactice. Acest sistem este singurul care poate corecta uriaşa greşeală făcută prin politizarea administraţiei din educaţie ştiut fiind că atunci când managementul secundar al unui sistem este ales pe criterii clientelare se produce o raportare falsă la nivel de vârf şi instituirea unor legături orizonatale de distrug competitivitatea sistemului.

La nivelul claselor acest principiu al traseului de carieră se traduce prin evaluarea pozitivă a calităţilor şi rezultatelor deosebite ale elevilor şi orientarea lor către domenii de pasiune, ştiut fiind că la momentul actual se vânează mai degraba defectele decât calităţile atât ale elevilor cât şi ale cadrelor didactice. Pe moment sistemul educaţional este încă de tipul ierarhiilor militare bazat pe pedeapsă-răsplată redusă neoferind libertăţi de formare profesională care să conducă la promovarea la nivel de vârf pe baza calităţilor profesionale, dar există deja tendinţe din ce în ce mai accentuate în această direcţie. Va fi însă nevoie de o reformare atitudinală atât la nivelul administraţiei din educaţie cât şi din partea mediului social pentru a schimba sistemul actual de pile, cunoştinţe relaţii şi să se treacă la un sistem bazat pe performanţa profesională. Criza actuală poate însă accelera acest proces.

 

 

Bibliografie: Curs Factori Motivaționali, Prof. Dr. Florian Colceag

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s