Copiii geniali stresați să devină supra-îndopați


Ai grijă de mintea copilului tău, acolo e o parte din sufletul lui! Acolo sunt minuni legate de relația divină dintre potențialul și misiunea copilului tău!

 

Mi-a picat fața! La propriu. Într-un film distribuit pe rețelele de socializare apare un puști de 9 ani în care recită Moșului o … definiție a atomului. Curios de interpretarea actoricească a copilului mă grăbesc să întreb mama respectivului presupus genial dacă fost recomandată să fie văzut de un specialist.  Are 149 IQ – deci, ăsta a fost răspunsul pe care l-a primit de la specialiști. Și-am tăcut. Am încetat să dezvolt discuția. M-a inhibat lejeritatea ei de a-și cataloga copilul cu talia măsurată la creier – vorbind de potențial – tipic testelor care măsoară o abilitate dar care nu-ți pun în valoare alte raportări care țin de măsurători ai factorilor de risc. Din acest motiv rezultatul devine total subiectiv, periculos și riscă acel părinte să creadă că puștiul lui e un viitor Einstein. Sunt de părere că testele de măsurare a potențialului intelectual vin în ajutorul persoanelor care dovedesc într-adevăr performanțe ieșite din comun. Ori în trecut aceste baterii de teste : Raven, WISCH și alte instrumente au fost folosite pentru a diagnostica copiii cu întârzieri în dezvoltarea intelectuală. Doar că știința a evoluat mult. Au apărut metode de investigare a pasiunilor, motivațiilor,  instrumente proiective care descoperă, mai ales prin interviul semistructurat, talentul divin al copiilor!

De foarte mult timp copii geniali au fost pe rând aplaudaţi şi apoi neglijaţi, exploataţi şi apoi ignoraţi, declaraţi ca o comoară naţională şi apoi uitaţi. Soarta este atât de crudă cu multe dintre geniile care ar putea ajunge foarte sus. Nu vom şti niciodată cât de mult potenţial a fost pierdut, muzica care nu a fost niciodată compusă, medicamentul care nu a fost descoperit sau războiul care putea fi evitat, toate acestea din cauza nerecunoaşterii talentului. Fără recunoaştere şi creştere a talentului acesta poate fi pierdut pentru totdeauna. Avem nevoie sa oferim acestor genii recunoştinţa necesară şi să îi ajutăm să crească într-un mediu plin de dragoste si căldură.

Câți părinți se gândesc în acest moment să caute un loc în care copilul lor să crească și să se dezvolte armonios? Câți educatori din sistemul educațional reușesc să descifreze lumea interioară a copilului, să intre în joaca lui și să-l ajute să-și descopere visul de a zbura? E greu în primul rând să-ți depășești limitele de adult, apelând la copilul interior, cu înzestrările blocate din cauza educației pe care ai primit-o! E greu să te așezi la înălțimea copilului și să-i spui cât de inteligent e și ce dar prețios ascunde în mintea sa ascuțită! Dar e mai dificil să te lovești de părinți care, probabil din comoditate, frică, conflict de valori cu persoana, să-i convingi că odrasla lor are un talent și-acea comoară poate ieși la suprafață doar cu ajutorul tău! Cât de important e să apelezi la un specialist când suspectezi că puștiul tău are un talent, gândește altfel, e atras de cunoștințe peste vârsta cronologică. Doar că de multe ori ne oprim când aflăm că avem în față un copil supradotat. De ce? Pentru că tu ai un copil pe care trebuie să-l stăpânești, o inteligență pe care trebuie să o cultivi zi de zi prin activități incitante, prin descoperire. Dar mai presus decât tot ceea ce faci tu ca părinte este persoana ta. Cât de valoroasă ești pentru acel pui de geniu? Când spun asta, tonul face muzica întotdeauna, un aspect important, apoi să te cobori la nivelul lui de percepere și să intri în lumea lui.

 

Sfaturi:

 

  1. Toți copiii vin pe lume cu un dar, important e să-i găsești motivația interioară, apelând la copilul din tine
  2. Oferă-i bucuria de a descoperi, transformându-i activitățile într-o sărbătoare
  3. Respectă-i personalitatea, comunică la nivel de emoțiile acestuia, jucând scenarii din experiențe pozitive
  4. Fii sincer cu el, ajută-l să se cunoască, motivează-l că există atâtea posibilități care să-l transforme într-o persoană cu abilități emoționale superioare
  5. Ajută-l să gândească ecologic, iubește-l, iubindu-l
  6. Nu-ți transforma copilul într-un orgoliu personal, cărându-l la diverse ateliere care nu-i fac plăcere!
  7. Amintește-i că are o misiune importantă, ajută-l să și-o găsească!
  8. Evită criticile, recompensele, rejecțiile și comparația sa cu frați, colegi de școală/grădiniță. Toți copiii sunt unici în felul lor!
  9. Nu uita că fiecare copil are un psiholog fin, actor excelent în el, deci, fii tu!
  10. Un copil genial nu e descoperit cu ajutorul bateriilor ci prin pasiunile și aptitudinile speciale pe care le manifestă! Căutați-i un mentor care să-l ajute să-și dezvolte potențialele!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s