Maestre, spune-mi povestea din Rai!


 

 

 

A trecut un an de la moartea inventatorului genial Iustin Capră, unul dintre mentorii pe care-i vizitam împreună cu copiii de la Școala de Excelență. Nu exista zi să nu ne sunăm, să povestim, să facem planuri. Ultima dată l-am vizitat la spital. Era singur, se bucura de liniște. Acum se odihnește-n Rai, acum inventează o lume alături de alți îngeri. A fost unul dintre oamenii din echipa Școlii de Excelență care antrena alături de alți colegi, printre care profesorul Florian Colceag, copii cu inteligență peste medie.

A fost un om curajos,  curios, a vrut să afle, dar se pare că a trebuit să ajungă la senectute ca să-și dea   seama că nu se poate afla nimic.  Într-un interviu acordat la Jurnalul Național amintește de când era mic avea temeri, visa cutremure, cataclisme, Judecata de Apoi, foc. Era foarte speriat. Mulţumirea şi relaxarea ca să poată dormi i-o dădea numai munca.

Jurnalul Naţional: Cînd a început pasiunea pentru invenţii, ştiinţă?

Iustin Capră: Întotdeauna am fost curios, am vrut să aflu, dar se pare că a trebuit să ajung la senectute ca să-mi dau seama că nu se poate afla nimic. De cînd eram mic aveam temeri, visam cutremure, cataclisme, Judecata de Apoi, foc. Eram foarte speriat. Mulţumirea şi relaxarea ca să pot dormi mi-o dădea numai munca. Făceam fel de fel de lucruri care nu se făceau în general. Copiii se jucau cum se jucau. Făceam tractoraşe, avioane care funcţionau. Dar nu ştiu dacă am făcut bine, pentru că această latură (n.r. – ştiinţa) ne-a adus în colaps ecologic, în care am intrat şi nu ştiu cum vom ieşi. Noroc că mai există un Dumnezeu. Nu m-a îndemnat nimeni. Tata a făcut Teologie şi Litere. Mama însă era o femeie cu multă imaginaţie şi mult talent la desen. N-aş putea spune că m-au înţeles întotdeauna, dar poate că tata m-a înţeles mai mult decît mama şi, sigur, încet-încet am început să-mi creez un drum. N-am fost niciodată un tip înregimentabil, întotdeauna am fost altfel.

 

Viaţa, un caz particular

Cum a fost copilăria?

Eram mic, aveam cîţiva ani, mergeam la biserică, deşi era la vreo doi kilometri. Mă atrăgea latura religioasă, spirituală. Nu găseam înţelegere în lumea ştiinţifică. Aveam nevoie de o finalitate, or, finalitatea reprezenta pentru mine o entitate informaţională. Am căutat esenţa, păcat că nu am găsit-o niciodată! Am fost un tip frămîntat, veşnic nemulţumit. Întotdeauna am căutat să fac altceva să îmi astîmpăr această nemulţure. Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să mă joc. Jucîndu-mă, mi-am temperat neliniştea, am reuşit să dorm. Pe la 30 de ani a trebuit să iau chiar nişte calmante. Era anxietate. Chiar dacă era să cadă o frunză, mă speriam. Acum nu prea mă mai interesează părerea oamenilor şi ce se întîmplă în jur. Mi-am dat seama că viaţa este un caz particular al celei veşnice, această viaţă terestră, pe care avem obligaţia să o trăim şi să o cinstim.

 

Cine v-a sprijinit şi a avut încredere la modul cel mai solid în Justin Capră?

Eu nu prea am cerut să mă ajute cineva, am cerut doar să mă lase în pace. La ce să mă ajute? La început, nici eu nu ştiam ce am de făcut. Familia Radu Spirea m-a ajutat mult. Mi-a dat un loc să dorm cînd nu aveam. Am realizat multe. Sînt mulţi prieteni, nu pot să spun că am fost singur.

 

Vă doriţi ca invenţiile dumneavoastră să fie produse la scară largă?

Nu m-am gîndit niciodată să fac ceva în serie. De pildă, rucsacul zburător a avut la bază nişte idei prozaice: mă gîndeam cum să sar gardul fără să vadă şeful. Nu am reuşit, iar cînd m-am ridicat în aer m-am şi speriat, că nu mă aşteptam. Cam asta a fost ideea. Învingerea forţei gravitaţionale, cu două jeturi, pe bază de combustibil. Nu am simţul proprietăţii, nu mă interesează cine aplică. Dimpotrivă, am văzut o dată o idee pe care şi eu am avut-o şi l-am felicitat pe cel care a pus-o în practică. Nu fac nimic ca să fiu la vedere, ca să mă laud. Nici nu mai brevetez. O fac pentru că nu pot altfel.

 

Consumul redus al motoarelor ar putea pune în pericol industrii întregi de hidrocarburi…

Sînt nişte impedimente de natură socială, pot cădea nişte industrii pe orizontală, cea petrolieră şi multe altele. Sînt foarte mulţi cîştigători de bani care vor intra în colaps. Este oarecum îngreunată realizarea motoarelor cu consum foarte mic, dar oricum vom fi obligaţi să facem asta.

 

Care invenţie ar fi cea mai utilă?

Cea mai importantă invenţie la ora actuală ar fi un dispozitiv care să oprească televizorul cînd încep reclamele. Să oprească această agresiune împotriva omului, care este televizorul în general. Eu am rezolvat această problemă, nu am nici radio, nici tv, pentru că nu vreau să fiu dezinformat.

 

Pînă unde se poate merge cu invenţiile?

Nu e un finish. Încă de la începutul secolului XX s-a recomandat Salonului de Inventică de la Paris să nu mai primească nimic, pentru că s-a inventat totul, însă inventica este asimptotică, ea merge la infinit.

 

 

Efortul continuă

Ce faceţi cu banii cîştigaţi de la Premiul „Dan Voiculescu”?

Trebuie să îmi finanţez ultimul prototip. Nu am făcut niciodată ceva clasic. Am evitat toate invenţiile apropiate de clasic. Am şi o nemulţumire, pe de altă parte: eu, de fapt, nu am inventat nimic. Racheta este cunoscută cu mii de ani înainte de Hristos, de la mandarinii chinezi, Heron din Alexandria. Nu am făcut decît să propulsez un om în aer. Dacă am obţinut ceva, istoria va spune.

 

Este totuşi vreo antiteză între ştiinţă şi religie?

Oamenii care au făcut ceva au fost credincioşi. Mă gîndesc la Kierkegaard, Boom. Prin credinţă afli că exişti. Aşa cum spunea şi Ţuţea: „Dacă stau de vorbă cu un ateu, parcă stau de vorbă cu uşa”. Religia are nevoie de ştiinţă, cum am eu nevoie de guturai. Am vrut să demonstrăm prin fizică inexistenţa lui Dumnezeu. Am dat peste nişte lucruri pe care nu le-am înţeles. Anume, prin convertografie, am ajuns să vedem aureola omului, dar Herodot spunea că fiii faraonului erau duşi în întunericul perfect al piramidei, unde se vedea aureola şi numai unii ajungeau faraoni. Noi nu facem decît să demonstrăm că nu ştim nimic. Fizica de astăzi nu este decît un caz particular al metafizicii. În general, cartea te limitează, te şablonizează. Cartea este necesară pentru marea masă, să te ordoneze cît de cît, dar Dumnezeu îţi dă mintea.

 

Cum se împacă viaţa de familie cu viaţa de inventator?

Se împacă destul de greu, pentru că este foarte greu de suportat un bărbat care studiază tot timpul, e mereu nemulţumit, citeşte şi are mai puţin grijă de familie. Am avut norocul să am o soţie de origine germană, care avea o disciplină specială în acest sens.

 

Cum ar trebui să arăte lumea?

Trebuie să arate exact aşa cum este. Mişcarea apare tocmai din imperfecţiune, din asimetrie, din diferenţe de potenţial. O lume egalitaristă este o lume moartă, ea se autodistruge. Totul ţine de relativ, binele sau bucuria nu reprezintă decît model de simţire. Ar fi o idioţenie să îşi imagineze cineva că sîntem singurii din Univers dintre miliarde de galaxii, dar viaţa nu trebuie să semene cu o alta. Am făcut parte din nişte comisii de ozenistică şi am văzut multe minuni, care nu au nimic de-a face cu fizica newtoniană. Noi sîntem nişte fiinţe mici.

_______________________

 

Iustin Capra: „Am fost inspirat”

Iustin Capra este detinatorul a peste 25 de brevete de inventii pentru automecanica. Cele mai multe dintre creatiile sale nu le-a brevetat pentru ca, afirma inginerul, nu are simtul proprietatii si nu l-au interesat niciodata banii.

 

„Altfel”, din copilarie

Inventatorului „inspiratia” i-a venit inca de mic, cand s-a apucat sa construiasca masinute de jucarie in care sa incapa si care mai si functionau. Pana a inceput liceul, s-a mai „delectat” cu asamblarea unor sanii dirijabile, una dintre ele chiar cu motor si cu propulsie aeriana. Pe la 15-16 ani realizeaza un dispozitiv care declansa de la distanta, prin comanda vocala. „Ceea ce am realizat eu nu sunt inventii, sunt niste lucrari inspirate. Tuturor ne-au cazut mere in cap, dar numai Newton descopera legea atractiei universale. Intrebat cum, Newton raspunde: «Am fost inspirat!». Asa si eu¦”, afirma Iustin Capra. A urmat apoi Scoala Superioara de Aviatie de la Sibiu, unde a conceput un autovehicul cu doua roti dotat cu motor de avion care consuma intre 6-8 litri si ajungea la o viteza de 300 km/ora, si schitele primului aparat de zbor reactiv. Este vorba de asa-numitul „rucsac reactiv zburator” care acum asigura posibilitatea astronautilor de a se deplasa in spatiu, in afara navetei.

 

I-au confiscat inventia de teama sa nu zboare din tara

Pe timpul comunistilor, inginerul Capra a construit in curtea proprie un fel de elicopter sustinut de doua aripi toroidale fluide care are insa o viteza aproapa dubla fata de cea a elicopterului. Inventia, brevetata in 1968 sub denumirea de „aerodina cu decolare si aterizare verticala”, i-a fost confiscata de comunisti, care se temeau ca nu cumva sa zboare din tara cu ea. Printre numeroasele inovatii realizate de inventator se numara sapte prototipuri de aparate de zbor, peste 60 de prototipuri de vehicule cu doua sau trei roti, dintre care aproape jumatate cu propulsie electrica si 15 motorete dintre care 10 se incarca la priza. Caroseria fluida, o alta inventie brevetata de inginerul Iustin Capra, este o platforma cu trei sau patru roti si scaune, in care, desi nu este acoperita, ocupantii sunt feriti de ploaie sau ninsoare. Un jet de aer emanat din partea din spate a aparatului, care asigura totodata si propulsia acestuia, actioneaza ca un scut in jurul platformei, mentinand o temperatura constanta inauntru.

 

Trei ani inaintea americanilor

La 6 iulie 1958, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci elibereaza inventatorului brevetul numarul 41711 pentru un „aparat experimental portativ pentru zborul individual”. Abia trei ani si sase luni mai tarziu americanii au realizat si ei „fotoliul zburator”. Rucsacul zburator al inginerului Capra este un aparat prototip dotat cu un mic motor racheta fara aripi care, instalat in spatele purtatorului, il propulseaza de la sol. In timpul zborului poate stationa, merge inainte, inapoi sau oblic. Primele experiente au fost facute la inaltimi mici, peste un gard, o casa, la viteze pana intr-o suta de km/ora.

 

A fost mereu oaia neagra

La cei 72 de ani, Iustin Capra traieste singur, dintr-o pensie de trei milioane si dintr-un salariu cam de tot atat oferit de un patron care iubeste masinutele electrice facute de inginer. Din inventiile realizate de-a lungul vietii nu a castigat niciodata vreun ban pentru ca nu s-a oferit nimeni sa i le cumpere. Desi a avut numeroase propuneri, nu vrea in ruptul capului sa plece din tara pentru ca „e mult mai interesant sa faci ceva acolo unde nu se poate”. „Am fost mereu oaia neagra, ca orice om care merge pe alt drum decat cel obisniut”, conchide inginerul.

Jurnalul National/ 5 martie 2004

Sursa: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/iustin-capra-dumnezeu-iti-da-mintea-cartea-este-necesara-pentru-marea-masa-sa-te-ordoneze-cit-de-cit-683787.html

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s