Când învățăm să mlțumim și celor care ne provoacă suferință?


 

Prieten îți este acela care te ajută, prin experiența suferinței, să te ridici precum o pasăre Phoenix. Suntem fericiți, dar nu pentru că știm, ci avem senzația că uneori cunoaștem. Da, suntem prea mici, cum spunea un camarad actor – “ atât de neștiutori suntem!” Dacă noi cunoaștem fericirea înseamnă că războaiele, solidaritatea pentru suferințele celor din jur sunt doar niște glume proaste. Jucăm în acte un singur rol cu mai multe măști.

Dacă mă întrebați cum reușesc să fiu fericit, cum pot trăi viața cu atâta intensitate. Pentru că sunt viu, în permanență în căutare de sine, un jucător al timpului, El, mereu câștigător. ( c-așa-i în tenis)

 

De ce suntem fericiți? Pentru că trăim într-o societate, noi suntem victime, doar că, aparent, împotriva voinței de a vedea realitatea așa cum este ea, în discursul patetic al nevinovaților apare sintagma: “ pentru că societatea fără valori” … și un sistem de credințe. Dar principiul ăsta n-ar trebui să meargă de la noi, oamenii? Adică, noi condamnăm societatea pentru un criminal? Și apar întrebările: da ăla de ce așa, da ăla de ce e așa?

 

Veninul uman continuă să trăiască în falsitate, să cerșească speranțe, să se roage la Dumnezeu. Dar noi de ce avem atâtea daruri la naștere? Să le folosim pentru cine, ce? Nu arma iubirii ar trebui să distrugă toate suferințele astea? Cumva toate apucăturile teroriștilor, a celor care ne fac viața un coșmar face parte din planul lui Dumnezeu?

De ce mulțumim doar celor care ne oferă bucurii în viață? De ce trebuie să ne simțim obligați de a face un bine pentru că așa e frumos? De ce nu facem din inimă? De ce doar de sărbători ne aducem dă ăia din canale, de la casele de copii?

 

Părintele Arsenie Boca scrie într-una din lucrările sale că viaţa cere şi răbdare. Răbdarea e o virtute şi o credinţă. Pe deasupra, liniştea sufletească o mai asigură şi convingerea că suferinţele pe care le avem de dus, inevitabil sunt cu un rost, pe care neînţelegându-l limpede, nu-l aprobăm cu uşurinţă. Bine ar fi să fim atât de creştini încât să răbdăm cu bucurie orice răstignire pe cruce, fie că toată viaţa pământească a noastră, nu-i decât o agonie pe cruce. Suferinţa – mai ales cea inevitabilă – poate fi întoarsă în favorul nostru, când o acceptăm. Cu asta se face dintr-o dată uşoară. Dacă suntem aşa de slabi în faţa suferinţei, aceasta dovedeşte cât de slabi creştini suntem.

El mai spune că suferința este un fel de a-ți purifica sufletul, o condiție la care nu poți renunța, iar dacă ești slab, nu poți dovedi credință. Eu i-aș spune încredere în sine, înțelepciune .

 

Mulțumesc celor care mi-ați oferit zi de zi lecții de viață prin suferințele pe care mi le-ați creat! Mărturisesc că voi sunteți argumentul schimbării în bine a fiecărui om din fiecare, a forțării binelui.

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s